„Calatoria ne creeaza”

Iar inima mea imi va spune:  fa ceva cu mine
Ca sa mai simt ca inca-s inima ta.
Jules Supervielle

 “Odata, demult, pasarile au facut o adunare a lor. Mareata pasare-zeu, simurgul, a trimis un mesager, o pupaza, ca sa le convoace la locuinta lui legendara, departe-departe, pe culmea muntelui circular Qâf, care inconjura tot Pamantul. Pasarile n-au fost extraordinar de incantate de ideea unei astfel de expeditii, ce parea foarte riscanta. Au incercat sa-si gaseasca scuze – o obligatie stabilita anterior, probleme urgente in alta parte etc. Numai treizeci de pasari s-au pornit in periculosul pelerinaj. […] Pe drum, pasarile au avut parte de obstacole pe care au trebuit sa le depaseasca, munti ingrozitori, prapastii infricosatoare, alegorii si confruntari. In toate parcursurile initiatice, calatorul se confrunta cu niste teribili paznici ai teritoriului: un capcaun aici, un dragon dincolo… […] Asa s-a intamplat si cu cele treizeci de pasari. La sfarsitul povestii, dupa toate greutatile infruntate si depasite, ele au ajuns pe varful muntelui Qâf si au descoperit ca sunt doar ele acolo. Simurgul nu era nicaieri. Dupa toate cate indurasera, era o descoperire neplacuta. Pasarile si-au manifestat sentimentele in fata pupezei, cea de la care pornise intreaga poveste, moment in care pupaza le-a explicat simpla etimologie care dezvaluia intelesul tainic al calatoriei lor. Numele zeului era format din doua parti: si, care insemna “treizeci”, si murg, care insemna “pasari”. Traversand toate acele frontiere, invingand toate acele spaime si atingandu-si telul, ele insele devenisera acum lucrul pe care il cautau.”

Iata o poveste care ne invata ceva, o poveste despre devenire, transformare. Metafora calatoriei  este potrivita pentru a descrie si procesul psihoterapeutic, proces prin care ne imbarcam intr-o calatorie in invizibil si in concret in acelasi timp, in realitatea a ceea ce simtim, traim, cautam.  Suferinta este cea care te poate impinge sa bati la usa unui terapeut.  Suferinta poate fi alinata, inteleasa, transformata odata cu noi insine. De cautam linistea, putem gasi liniste, acea liniste vie la care sa ne intoarcem in siguranta dupa confruntarea cu provocarile vietii.  Putem sa invatam cum sa gasim, poate chiar asta este ceea ce ne-a facut oameni.

“Calatoria ne creeaza. Devenim frontierele pe care le traversam”, spune Rushdie.   Dincolo si dincoace de limite si chiar intre ele, putem gasi locul nostru alaturi de ceilalti.

Salman Rushdie, Dincolo de limite (Conferintele Tanner asupra valorilor umane, Yale, 2002) in volumul „Dincolo de limite”, Polirom, 2006

Acest articol a fost publicat în Semnificatii și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s